Etichete

, , , , ,

                                                                    Alice: „Dar e imposibil…”                                    Mad Hatter: „Numai dacă tu crezi asta!”

Această poveste minunată, mai mult ca sigur că nu trebuie s-o reamintesc, este una dintre cele mai fascinante povești nu doar pentru copii ci și pentru adulții care nu și-au pierdut copilul din ei. Pentru că dacă o recitești azi, vei descoperi cu uimire cât de actuală este, dar mai ales, cât e de plină de tâlc.

Vă propun și eu, ca și Alice, să facem un exercițiu de imaginație. Cum putem să ne jucăm cu o astfel de temă în așa fel încât, un moment atât de special cum este nunta, să capete aura acestei povești și să avem o Alice, un Mad Hatter, o regină Albă și una Roșie și de ce nu, pisica de Cheshire și Iepurele Alb.

Când spui „Alice în Țara Minunilor”, îți vin în minte câteva scene dar mai ales simboluri. Cu acestea din urmă, putem să ne jucăm și să aducem povestea mai aproape de evenimentul tău.

♠ De ce avem nevoie? 

Doar de câteva obiecte de recuzită, alese pe sprânceană, care așezate cu măiestrie, garantează originalitatea și stârnește imaginația invitaților, care se vor cere imediat singuri în poveste și care vor umple un album întreg de fotografii absolut delicioase.

O pălărie supradimensionată sau un joben, cărți de joc, chei legate-n panglici multicolore, ceasuri – mici, mari, ciudate -, tabluri & rame goale, ceșcuțe de ceai & ceainice cu flori, sticluțe cu etichete „Drink me”, cupcake-uri cu „Eat me”, indicatoare.

♥ Inspiră-te de aici, alege și lasă-ne pe noi să-ți aducem recuzita de poveste! 

Lordul Ascot: „Charles, ţi-ai pierdut minţile? Ce vrei tu să faci e imposibil.”
Charles Kingsleigh: „Întocmai. Domnilor, singurul mod de a atinge imposibilul este să crezi că este posibil.”

Reclame